agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1341 .



Apus de inserare
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Jack ]

2002-03-09  |     | 



Ei toti sunt o umbra.
Umbra mea peste frunze
umbra mea printre stele
printre iluzii
printre culori,
Umbra mea printre viziuni
si moarte.
Ma catar pe liane
ce leaga paradisul
de franturi rupte de speranta
Ma catar pe fire de verde
ce tot mai sus ma ridica
Inspre nimic dinspre totul,
Ma catar pe vise
pe adormite vise
ce nu pot fi decat
in colturile cele mai intunecate
si lipsite de sens
ale mintii mele brutale.
Acolo caut pacea,
caut linistea,
tacerea
fericirea...
Dincolo de bariere
de cuvinte,
de ganduri,
de sentimente-
Dincolo de lumina
ratiunii anchilozate
si muritoare.

Campuri de mac
rosii ca de sange,
ochi aprinsi
in tacerea mortuara
a noptii silentioase
onduiri de speranta
pe albastrul mort
al intinderilor maselor ceresti
ce despart privirea de gand
si de aparenta,
Campii de crizanteme
domnind sub patronajul alb
si sfant al zapezilor imaculate,
Sacralitati imprastiate
de vanturi
ca petale de trandafiri
rupte-
sangerande...

Crepusculare apusuri
pe paturi dornice de somn
si de vise dulci-amare
Suflete ridicate pe pedestaluri
zburande
in departari separate de zare,
Se sparge si se rupe totul
in mine
si in sine,
totul transfigurat devine
un stol de pasari
libere zburand
peste rasarituri si apusuri
reci si infloritoare de soare
Ascunse adanc,foarte adanc
la capat de gand...

Ma rog la idoli morti,
la mine
la vid,la haos,
la infinit
la eternitate,
Iar zilele se spulbera
si se imprastie in sase zari
in miliarde de loopinguri de secunde
Ce se sterg apoi dilatate
intre ce a fost,
zacand
in clipa tremuranda
si ce s-a topit
In caldura nesperata imensa
a iubirii interzise profane...
Totul este intre-
intre atunci si acum
intre ieri si maine
intre apus si rasarit,
si tacere si neanturi
si moarte si dimineata...
Portile sunt inchise,
zavorate pentru cei lihniti de foame
zavorate pentru cei lipsiti de pacat
si cei plini de compasiune
pentru lucrurile trecatoare.
Inauntru totul moare
in cea mai lenta si sintetica
si lipsita de moarte,moarte,
Inauntru totul arde
de pasiune
si dorinta de viata,
de o plinatate statica si confuza
si lipsita de acea goliciune
atat de odata a noastra.
Fiecare clipa e purtatoarea
dulceaga a unicitatii
vidata de orice vine dupa,
Si de unu si de doi,
de acum si aici
de spate,fata
Si de alte dualitati fade
suferinde de nimicnicia luminii.

Crampeiuri de idile
se infiripa intre aripi,
Iar zborul devine
focul mistuitor al prabusirii iubirii
in oasele noastre,
Zborul devine fiorul de neoprit
al exteriorizarii uimirii,
al fericirii,
al urletului extatic
Metamorfozat in cantecul neinteles
al furiei apropierilor febrile
si al aerului impartit pe din doua.

Ingerii se saruta pe aripi
de la distanta,
Nu planeaza niciodata
de teama prabusirii,
a caderii in lume,
caci aripile le sunt oprite
doar in inexplicabil
si in transcendenta uimirii iubirii fara toarte.
Sunt aproape un inger
dansand pe culmi de munte
pe sunete auzite doar de mine-
doar de urechile mele
Pe muzica aripilor mele
si a vantului dezgolit
si imprastiat in vise indescrifrabile
si matoale.
Sunt aproape un inger
atingand cu coada ochiului
teama de izbire
si frica de neimplinire
Un inger temator
ca aripile sale vor inceta sa bata
Lasandu-l in tacere
prada corbilor si vulturilor
si in izbelistea muzicilor sale...

In jur lumina paleste in fata noptii
insa invie ca un altfel de ghid
printre mormintele acum
gata de a fi scormonite de ochi
si de pipaituri de cartite infometate.
Lumina moare ca lumina
dar se naste ca harta vie
prin taramurile nestiintei,
Printre mormintele
obsedate cu tacerea somnului
si al nefiintei profane si oarbe.

Sunt un licurici
pierdut in tainele surpate
de propria-i existenta ale noptii,
Sunt un fulger ratacit
printre halci mari de cer
abandonate
si uitate complet de culoare
si de frumusete
si de fluorescenta creponata...
Se prabusesc pe langa mine
visele mele adormite
si se scufunda
de jur-imprejurul meu
fiinte ce nu vor intelege nicicand
Clipele domoale
si pacifiste convinse
de dupa miezul trecut al noptii.
Ma tintuiesc in privirile lor
scanteietoare
gata sa ma sufoce
si sa ma infulece
si sa ma devoreze
intr-o singura clipita sumara,
Gata sa ma prinda
in panzele lor neclare,
in ochii impaianjenati de nesomn
gata de a primi din neant
cel mai furibund dintre intelesuri,
Gata de a primi prin mine
motivul faptului
ca nu sunt in taramuri indepartate
jucandu-se de-a fi si a nu fi
prin brazde indoielnice de realitati provocate
insamantate cu iluzii halucinogene...
Eu trec ca printr-un urlet de secunda
prin lumea lor,
aprinzand acea semiclipa cu zambetul meu
plin de niciodata
si de speranta multicolora,
Trec eu aducand cu mine
ce altceva decat misterul din spatele lui a,
din spatele portilor ferecate
Aducand interzisul
din lumea uitarii chiar aici,
Pe meleagurile ignorantei noastre.

Trec orele ca zilele,
ca anii,
aproape ca eternitatea
printre saruturile stelelor
si lumina iubirii lor
monumentale.
Pana la urma se sting
ori explodeaza
de propria lor insemnatate
de forta propriilor ganduri
si iubirii lipite strans,atat de strans
de colturile lor misterioase...
Pana sa bata ultimul gong
si iubirea lor devine
tot neant,
Neant al infinitului
ce le uneste
ca pe suflete pereche
Ce le uneste
intr-o singura idee
Nerostita de nimeni
si negandita de nici o minte
care s-o poata cu adevarat cuprinde
intre loburile sale limitate.

In departarea noastra
totul pare sa se lungeasca
pe o unda nesatula de vesnicie,
Ademenita vesnicie de moarte si ireal
si inexistenta,
De sclavagiste imperii
refulande in dorinte de a domina totul,
Pentru a fi varful peste muntii lumii
si lumina peste paradis si intunecime.
De unde prima oara,
de unde sfarsitul va veni ca o furtuna
insa nu intr-un apus al devenirii
si nu intr-o descomunere primara,
ci in eternitatea lui a fi,
In cantecul aproape sacru
ale unor odata batai disperate de aripi.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!