Bradul cel zvelt s-a înălțat pe stâncă,
Frângând tăria ei călită-n vreme.
În jurul crengii roca dură geme
Și bezna văii clipe lungi mănâncă.

Vârful firav un nor dorea să cheme,
Dar vântul smulge liniștea adâncă.
Nu i-a venit sorocul vremii încă
Și-a mai rămas sub cer să-și scrie teme.

O rază s-a desprins, să îl sărute
Pe el, născut sub jilav mușuroi,
Din lut fecund ce-i gata să-l ajute

Să-și suie trupul falnic printre noi.
Caci din pământ se-nalță o virtute
Și tot ce-i bun se naște din noroi.


22 ianuarie 2005