prin fereastra deschisă bate un crivăț
ridică spre mine de prin curți glasurile
nu mai poate ține mult timp ține încă sunt mai cald cred ca sunt cald



și vad un ficus într-o curte mică la subsol
crivățul urcă de-a lungul peretelui o mana uscată susține planta verde
în plin curent dreaptă cu ajutorul unei sfori
văd mâna care mai persista ore întregi imaginea tremură
planta se chircește cu frunzele si plămânii ei frumoși
mâna cade pe sol peretele dispare
fâlfâind în buiestru



crivățul îmi scuipă cenușă în gură
viață și iar puțină viață chiar și în somn de astă dată când încerc să vă povestesc vomitat înghițit râgâind în căscat somn somn și iar viață puțină viață
stabilesc o splină pestriță în
care doar oboseala mea se poate retrage



sunt foarte atent cu organele mele –
victimele propriului huzur
adorm cu ele in fața ferestrei deschise și cu ușa descuiată
timpuri imense din viața mea au dispărut
o transpirație fosforescentă îmi acoperă fruntea în somn
probabil văzut din stradă par un rug în flăcări
la lumina lui unii își întorc ceasurile