nici măcar fiica ta nu mai e pe de-a-ntregul
acum mai e și nevasta lui
își împart bucuriile și necazul
mângâierile și cearta
își împart torentele voastre bucăți din ea
să o duceți departe
fiecare pe altă corabie
s-o cercetați să o stiți s-o aveți
nici măcar nevasta lui nu e îndeajuns
câte un gest i se mai pierde pe drum
să-l culeagă trecătorul întâmplat pe acolo
și n-o să știi niciodată (el da că în fiecare seară la bilanț ea e tot mai împuținată de ea mai uită un cuvânt o mângâiere (ah o țin și acum în mână cum pulsează proaspătă și vie ca o mușcătură rămasă înfiptă-n obraz (nu și-a mai luat-o din mine niciodată de-atunci)) ochii nu-i mai zâmbesc amănunțit ce să mai întotdeauna ea iese în minus)
nici măcar s-o culeg toată nu mai pot
adun crâmpeie pe care le pierde din ea
undeva către mine
și strâng laolaltă tot ce nu-i fiica ei și nevas… în fine a lui
să o port în mine întreagă