mă mișcam dupa ea
ca după o umbră
nu poți prinde în mâini realitatea
o poți doar intui că-i acolo
uneori chiar o afli
preț de-o trăire
sau două
dar mă mișcam aievea după ea
ca după o umbră ce râdea cu o plinătate totală a gestului
zvâcnea bucuria pretutindeni din râsetul ei
și eu simțeam cum realitatea prinde aripi
și creștea în mine ca o întâmplare aievea
și mă mișcam după ea cu nesăbuință
primul muritor care o să trăiască real
gândeam cu ochii înfipți în râsul ei fericit
ca într-o umbră
primul muritor care acoperă laolaltă bucuria și viața
cu șansa clipelor aflate îndărătul ei
unduindu-mă după mișcările ei ne-ntâmplate
și smulgeam râsul deplin al sensului ei
să-l afund în mine definitiv si irecuperabil ca pe o mântuire
fericirea se tăinuia în bucurie
bucuria în râs
iar acesta se afunda în mine până la lipsa de înțelegere
mă mișcam după ea ca după o umbră văduvită de aripi
mă mișcam încă
mormântul râsului ei strălucind a real
undeva îndărătul vederii