înaltă ești de gânduri pâna la frunte
frunte a mea
cu corpuri albe precum lucrurile ce se apleaca seara
în adâncul cerului pâna la frunte
ieșind de acolo noi
cu picioarele noastre
prea lungi pentru mers prea scurte pentru durere
dar nu
nu de-acolo o să ne izvorâm neprinși
în pământuri de degete
până-n cealaltă parte unde vom renaște
ci lipiți ca un ochi în vedere
de trupurile noastre reci
pe care ni le putem împrumuta în fiecare noapte pentru
un timp