uitasem să calc spre mine
mă priveam într-o oglindă spartă
neînteles
în mii de cioburi
câte unul pentru fiecare sentiment
de neputință

uitasem să iubesc cu fața spre grădini
și mă întrebai
de ce
de ce îți este teamă
când soarele se repetă
spre o altă dimensiune
fără noi

în culorile buzelor uscate
tu încă mă pictezi
pe albastrul cerului pasăre de foc
mâine voi arde inimă
pentru a renaște din cenușă
fără lacrimi

dragostea uită să plângă
când noi dormim în căușul palmelor
îngerii celor rămași
să asculte povestea
am fost odată doar doi nebuni