azi am să scriu cum n-am mai scris
despre-un esenin
fără statuie
lângă pervaz plângând bătrân
că nici o fufă
în păr nu-l mângâie

în jurul lui balerine de sticlă
i-amestecă-n ceai în largi piruete
sau poate doar ceasul
plictisit de perete
s-ar coborî
din cui să șchioapete-n limbi

un iz țipător de ultim nărav
îi place să uite
îi place să cheme
adus de spinare precum un măr grav
prin ierburi își pierde
și rime și scheme

se-apleacă nu vede
se ridică nu poate
rămâne așa suspendat între fructe
picioarele sale purtate prin stepe
s-au spart ruginite
miros a conducte

pereți înțesați de funii de ceapă
- și teamă de nimeni!
șo, pe el, Usturoi!
cățelul e mic n-are ochi
și nici dinți
abia de-i alungă răceala din noi

aprinde lampa
dezleagă bocceaua
cu lucruri intime o scrisoare trei cărți
în mână cuțitul
și cruce își face
citește apoi slova ruptă-n bucăți:

neprețuitule serghei

adeseori de oameni și de vreme
nimic nu-i cum a fost deși ca mai-nainte
zadarnic te-ai născut în har
dacă nu știi să bei și să vomiți cuvinte

pe câte găuri tot atâtea semne
la câte vite boii și mai boi
n-avem de lucru? bălegăm în drum
și o păzim să nu ne-o calce doi

pe margini lustruiții stau de șase
de moare unul: i-au săltat pantofii
au izgonit din bătătură porcii
să le rămână lor dovlecii și cartofii

acum nu mai există albi și roșii
corcitu-s-au asabo opasnâi vori
i-așa de bine și frumos pe lume
păcat e parcă să nu mori

așa că vezi: îți scriu această zi
un ultim soare să îmi bea-aleanu’
că eu de toate m-am scârbit și vin
al dumitale: vasile munteanu