Un pas fragil, înspăimântat de biciul
Trasând în carnea semnelor o dungă,
Strivea uitarea șoaptelor, să-mpungă
În piept trudit candorile și viciul.

E prea târziu. Prin ziua cea mai lungă,
Când s-a pornit, neprevestit, supliciul,
Am înecat în timp cleios deliciul
Unei blândeți, ca-n trup să nu ajungă.

Am strâns fărâma vocilor acestea
Ce nu-mi încheagă lira mea de bard,
Pierzând pe drum imaginea și vestea

Din gest curat ce s-a ascuns sub fard.
Zăpezi însângerate scriu povestea
Acelor vise ce-au murit pe gard.