Îl așteaptă și astă seară,
Lângă lotușii luminii,
Îl așteaptă și nu vine.


Clipele dor în nepăsare,
Ea își plânge, el nu apare...
Și-i țintuise deunăzi iubirea sa pe pânze goale!
Și vremurile când steluțe le ocroteau sărutul,
Și trupurile lor simțeau sfântă fărădelege dulce,
Și gândurile ființei albe cântau lumina!...
În lumea strâmtâ a lor nu viețuia rutina!
Când S-a schimbat?
Căci "s-a schimbat" ceva...
Ar vrea măcar SÃ ȘTIE
Prin ce vorbă, ori ce păcat
Sufletul lui fierbinte pe loc și timp a stat.
De ce i-l ia Cuvântul?
Nu știe că-l iubește?!
N-are destule cete în cer
De Copii cu priviri mărețe?
Îl așteaptă și nu vine.
Durerea i se sparge în sute, mii de fărâme divine,
Dar tot nu vine...
Nici nu mai știe calea.
Și cel din urmă răsărind de Soare
O face iar să plângă pe pământ...