s-au deschis în mine porțile dorului
și lumina îmi înjunghie ochii.

ca un șobolan bătrân
ies după multă vreme din declin,

obosit, cad fără speranță în alegerile ce dau sens,
învăț din nou să plâng înmărmurit de frumusețe.

te văd cu voal de umbră tras pe ochii sângelui
mă simți orbecăind prin ziua cea dintâi,


doar fața ta îmi e damnare
prin toată-orgia de lumini,
căci umbra e speranță dureroasă
și tu o ai pe chip din ceață.