sala goală, reflector pe microfon

Mă ții minte Doamne, eram ca o iarnă cu degete prelungi asmuțite împotriva pământului
și credeam că am timp pentru orice...

...nu, după asta n-ai cum să mă identifici...

...Bun, eram aia de-ți cânta noaptea la colțul de sus al peretelui și care te acuza de moartea inimii

...nu, nici așa n-ai cum să mă vezi...

Eram într-o seară într-o cafenea
–asta cred că merge –
aveam o ipoteză masculină de mână
și cred că m-ai văzut relaxată și ai zis că n-ar fi un moment prost dacă ai încurca nițel lucrurile
problema e că le-ai amestecat cam tare și m-am transformat în umbră
între lumi, și aici am rămas din ziua aia.

Ok..... cred nu mă aud foarte bine...e microfonie ...1,2...patruuu...ppppatru....reverb pentru efect mistic și un pic de nisip pe voce

cafeneaua și-a închis luminile la un moment dat, au dispărut ospătarii și de undeva au început să curgă, ca nebunii, trecuții mei
nu mulți dar din istorie
eu înțeleg acum Doamne că putea să fie unul...doi...dar zău...parcă ai exagerat un pic
femei și bărbați ai fericirilor mele primitive
cam bătrâni, ce-i drept, dar acolo, rulând berea sau telefonul
(minunată invenție Doamne, îți place sa te joci și nintendo am auzit)
pe la masa mea
că devenise plină de intenții și rămăsesem singură, parcă și albisem puțin
începusem să mă întreb unde e coincidența asta când au început să dispară....ca cețurile...
și eu nu puteam să mă mișc...nu mă puteam ridica...


...acum sunt aici
dar n-o să-ți spun Doamne cum am ieșit la audiență
că-i trist.
sper doar să îți aduci aminte că m-ai uitat acolo
....parcă nu te știam așa de gri