Sedeai pe culmea universului stand intr-o pozitie falnica, impunatoare.
Un mic zvon adus de o slaba adiere…
Cine-ar fi crezut? Un fir de nisip sa naruie totul?
Picioarele te-au lasat si-ai cazut…
Ai alunecat in gol rostogolindu-te(bizar, iti parea ca pluteai lenes ca o pana moarta, desi constientizai ca e navalnica pierzania).
N-ai realizat cazul decat cand te-ai izbit prima data de-o stanca.
Toate s-au sfaramat in tine, ai simtit cum toate coastele s-au faramitat gaurindu-ti plamanii, sfasiindu-ti pielea, iesind sangerii si pline de negru.
Te nadusisei dar nu destul… n-ai avut timp caci ai fost trimis intr-un alt salt coborand.
Imagini alb-negru cu tine, cu viata-ti, fie traita, fie in vise, sperante, cosmaruri, imagini ce nu aveau vreo legatura cu tine ivindu-ti-se pentru prima data-n cap fulgerau impachetandu-ti toata trairea, ajutate de aerul navalnic ce-ti zgaraie fiinta in viteza-i ce curge pe langa tine si te obliga sa poti respira.
O noua stanca, o noua busitura, mai zdavana de data asta, oprindu-ti inima si aruncandu-te intr-o noua cadere…
Intrebari dupa intrebari se perindau in mintea ta, intrebari ce stiai ca vor ramane fara raspuns dar erai neputincios navalei.
O stanca se avanta nebuneste spre tine.
Capul trosneste si gandurile se sparg toate odata intr-un bum zapacitor…
Ai mai apucat sa te mai intrebi cum de mai esti unul,
Apoi ai cazut in neant…

19.03.2006