e vremea asteniilor
a tâmplelor dureroase
a geamantanelor

limbile ceasului de la colțea
m-au ras pe piept

ca ioana arcului
între sânii necrescuți
mă cred un erou încă drept
kilometrul zero
al unui oraș de indiferenți

au tăiat primarii plopii
parcă mi-ar fi tăiat unghiile
de la picioare
lăsându-mă să ating drumurile
cu bătăturile –
supurez și mă doare undeva
au fabricat bidineaua și vor
da
var peste varicele porumbeilor
peste trompele țânțarilor
și
peste rutul cățeilor

mâine îl voi păcăli pe așa-zisul
dumnezeu
aprinzându-mi
o lumânare
la morți