Mă aduni ori mă risipești, suflete?
Uneori, am sentimentul că sînt
un fruct sortit a nu-și mai găsi loc
în pomul dintîi.
Viața? Corabie pe care o tîrăsc după mine
pe uscat. O pasăre neagră, imensă, cuibărește
în vîrful catargului, îngreunîndu-mi mersul.
În urma mea rămîn dîre adînci
ca amintirile unei călătorii în cer.
Visez să ajung pe malul unei ape,
să o sărut - cercurile ei să se lărgească
și să mă cuprindă.
Atunci, moartea îmi va părea
un cap de cal blînd
ce intră pe fereastra uitată deschisă,
miroase florile de pe masă
și adoarme.