categoric, femeia aceea era de pe la noi.
vorbea ca noi, zâmbea mai des decât noi.
odată, s-a dezbrăcat în piață
până la ultima haină.
nu a mai rămas nimic străin în ea.
când am văzut-o cum își numără restul la pâine
mi-am zis că este exagerată părerea bătrânului de la parter
care prevestise în grădina din spatele blocului
evenimente neașteptate.

au fost însă niște mici ciudățenii
care au început să mă pună pe gânduri.
locatarii începuseră să se împuțineze
ușa de la intrare abia dacă se mai auzea trântită
o dată pe săptămână
la ferestre, nimeni nu mai chema pe nimeni
liftul rămăsese blocat între etaje
și nimeni nu părea să se deranjeze de asta


autoritățile s-au autosesizat într-un târziu.
prea mulți oameni care intraseră în vorbă cu ea
uitaseră să se mai întoarcă acasă
îi căutau cu disperare membrii familiei
îi găseau mergând fără țintă pe străzi
sau adunați în parcuri
pledând cu multă hotărâre cauza bucuriei de dimineață.
unii chiar făceau demonstrații de mers pe apă
în privirile fără mirare ale auditoriului.

ușa a fost trântită cu putere de perete.
nimeni nu fusese găsit înăuntru.
femeia aceea părea că dispăruse la fel de misterios precum venise


la o lună de la încheierea evenimentelor
lacul dintre blocuri s-a umplut de zece lebede galbene
un câine bătrân care trăgea de mult timp să moară
s-a ridicat din colțul în care împietrise de ani
și a început să privească în jur cu multă mirare
de parcă o altă ființă crescuse în el