Numai pentru că sunt de rouă,
Ochii tăi nu pot privi focul
Dar el le cântă muzica brută a lemnului,
Râzând mângâiat de flăcări.
Dansează pentru ei înlănțuirea tandră a trunchiului,
Rotindu-se sub limbile de pară.
Sărută forma lor prelungă cu buze de aer fierbinte,
Iar ei răspund lăcrimând ușor.

Stau lângă tine și redescopăr mereu felul în care
Trupul tău vibrează ca o liră la cântecul focului,
Este asemenea unei pânze revelând dansul flăcărilor,
Se colorează ca un fruct acum când febra îl sărută.

Simt focul acesta cum arde în mine,
Din el cresc tristeți și spini de eșec
Cu forme de aripi, ascuzându-mi văpaia
Când vreau să te mint cu gesturi brutale.

Mă dăruiesc ție grăbit și ieftin,
Cu lutul din mine ce-l simt perisabil;
Dar cuvintele tale însuflețesc izvoare
Și cer de opal se așează calm între noi.
Rotundul divin din coapse prelungi
Și văzduhul de șoapte pe care-l respir
Mă învață din priviri mișcări delicate.
Și umede degete ale tălpilor tale se incrustează în mine
Lovind în ritmul unei arte păgâne;
Spectator uimit privesc cum se desfășoară
Trupul tău ca un fus, ce mă leagă în imagini.

Când mă lași să cuprind buzele tale sărate
Și un val din oceanul tău de visare,
Simt ziduri înalte din oasele mele,
Ce-mi închid senzualitatea ca-ntr-o grădină
Păzind evadarea celui de ieri din mine
Cu fiecare explozie ca de lumină,
Egală cu clipe asemănătoare morții.

Dar tu nu auzi trupul meu curajos cum îți spune:
Lasă-mă singur în timp ce mă apropii de moarte.
In contrast, lemnul din care ești tu dăruită,
Se poate aprinde repetitiv, generând infinitul
Din posibilități de ordonare a sunetelor,
Pentru toate cântecele tale nemuritoare.