agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-10 | |
aceasta este literatură; mulți dintre voi veți râde și o veți nega; nu îmi pasă; oricum nu știți cine sunteți voi înșivă; de aceea spuneți orice despre oricine.
1. de când m-am născut semăn cu un zmeu de hârtie; sângele mi se deșiră de pe inimă ca de pe o papiotă pe care bunica din partea mamei a primit-o de la bunica ei; dă-i ață! înalță-l! mai aud încă strigând pe aceia care nu m-ar fi dorit aninat între sârmele stâlpilor de electricitate. 2. denigratorii literaturii își freacă palmele; eu cred în iarna care nu se vede; iau în pumni soare mă spăl pe față; umbra mea întinsă în lungul cărămizilor de placare de pe blocuri seamănă izbitor cu silueta unui cavaler plecat în cruciade ecologice. 3. de la etajul zece o mână de femeie ce nu și-a purtat picioarele până la pubela de gunoi aruncă o plasă; mi se preling pe față roșii borșite; probabil și scursură din cojile de ou; mă imaginez străpuns de săbii; o armată întreagă aclamându-mă: El-Sheikh! El-Sheikh! El-Sheikh! 4. a nins prima oară; de atunci arăt ca un om de zăpadă spânzurat; la vederea mea mamele acoperă ochii copiilor cu palma; ei privesc printre degete; mă cred un moș crăciun deghizat în dromader; într-adevăr: cocoașa îmi e plină de apă; din ea se vor naște într-o zi jucăriile. 5. puiul păsării ce și-a împletit cuib în pieptul meu astă primăvară nu a învățat să zboare; a rămas singur; de ieri noapte nu mai mișcă; penele sale îmi vor cicatriza trecutul; orice rană deschisă oblojită cu triluri se vindecă; acum înțeleg grija bunicului: - teme-te de renume! 6. ard frunze ard gunoaie ard suflete; pământul se învârte; la parter un tată îi explică fiului diferența dintre rotor și stator; din când în gând îl pleznește peste ceafă; - alții cum pot mă să ia zece și tu nu poți ă? un vânt stârnit din senin mă înfioară; - ești prost ca zmeul ăla dintre sârme! eu nu știu cine sunt; și nici nu înțeleg toate literele ce mi-au fost tipărite pe carne; aștept numai să crească destul de înalt un copil care să mă înalțe de aici.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate