valenciana mea licornă,
ca Don Quijote, trist și mut,
te-aștept în fiecare seară.
pe care țărmuri te-am pierdut?

pe care val ți-e vocea blândă,
de nu sunt vrednic s-o aud
și ce nisipuri mișcătoare
mi te-au răpit atât de crud?

o, Dulcinee fără seamăn,
pe malul mării-o să te cânt,
într-o absurdă simfonie
a unor triste mori de vânt