agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-22 | | Noaptea zace linistita, stand asemeni unui tar, Ce-si priveste-ntreg imperiul, din hotar pana-n hotar... Ea zambi pierduta-n ganduri, cufundandu-se in zare, Adormind pe cerul umed unde e stapanitoare. Si cu fata-i adormita, ca faclia cea de ceara Sade-i mintea visatoare ce prin lume se coboara. Astfel luna se cufunda-n universul nostru stramt Facand haz de cat de “mare” e oceanul si adanc... Tot gandind la asta fapta, cum ca omul e mirat De-adancimea nevazut-a lucrului neexplorat, Sade luna in culcusu-i, luminand o omenire Mult pierduta in detalii, lipsita de-nchipuire... Apollo-si priveste sora, transformat in val de mare, Iara Phoebe linistita se retrage la culcare... Totu-i mut, caci noaptea tace, ascultand pamantul viu Ce se-ncrede in vointa de-a scapa unui sicriu. Nascuta din neant si zare, de poeti mereu chemata Pentru a sa nemurire pe vecie invidiata Caci o minte neinteleasa si un suflet fara trup Nu pricepe cum lumina-i adunata in vazduh. Cum de bolta argintata gazduieste o regina Pe Pamant sa dea invidie si din cand in cand lumina? De ce globul cel de aur e vesnic nemuritor, Iara omul, sclav al vietii, pe vecie-i pieritor? Cum de Cel ce-a creat lumea a gandit la infinit Cand pamantul tot inghite suflete ce au murit?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate