ieri am zărit întâia oară ceva ce nu zărisem încă
mânuțe moi prinzând în gol un vis ce nu se mai întâmplă
și parcă mai aștept aievea încremenit pătruns de semne
să treacă noaptea vrăjitoarei ce-a preschimbat oamenii-n lemne

prima poveste a împeșterit seceta ploaia ucisă
ca și cum n-ar fi fost ca și celelalte – născută și scrisă
poate soarele se va stinge până când va prinde contur
rostirea ei: ta-ta! sau ochii încărcați de azur

n-ating
nu respir
nu clipesc

ce mult aș vrea
să nu mă mai trezesc