Șarpele de cauciuc X

Tocmai mă pregăteam a scrie când, pe neașteptate, veni peste coala albă de hârtie șarpele de cauciuc. Cu un gest al mâinii, cuprins de o totală indiferență, am încercat să-l împing la o parte din drumul scrierii, drum aflat la începutul desfășurării, dar printre sâsâieli prelungite, a început să-mi spună despre scopul venirii sale, aceea de a-mi da o dezmințire unor atari iluzii.
Atunci l-am înjurat adânc, cu năduf, trimițându-l dracului, așa cum am făcut-o la fiecare apariție a lui. În câteva minute nimicind sfidarea ce constituia uriașa mea cetate de apărare și, totodată bestia de cauciuc pedepsind trufia unor precare certitudini.
- Măi, ce dracu mă oprește să nu-ți strivesc capul sub o coală de hârtie? încercam să țip la el, dar vocea mea era tot mai vlăguită.
- Ce puii mei vrei, "moșule", iar de la mine, mai du-te în aia a mă-tii!
Ca pedeapsă, m-am repezit să lipesc în colțul hârtiei pe care începusem să scriu, o bucată de gumă de mestecat, gata molfăită, asta așa, pentru a-i pune piedică în desfășurarea sa mai departe pe coala de hârtie.
În acest drastic avertisment dat șarpelui de cauciuc, ochii mei aveau să vadă semnalul unei crize ce afectase adânc, provocator și vulnerabil, în răspăr cu permanența reprezentată de natură. Poetul din mine târziu începuse să-și dea seama de lumea pe care o aducea, sub ochii mei, șarpele de cauciuc.
Totuși, ochii șarpelui de cauciuc descărcau energii nebănuite, asmuțeau detalii ce scăpară pentru o clipă în orizontul privirii. Tocmai de aceea îl dau dracului, îl simțeam devenind din ce în ce mai periculos.
Șarpele de cauciuc, văzând atitudinea mea față de el, își aruncă peste coala de hârtie traista lui de griuri sobre. Am ripostat:
- Să te ia dracu, auzi? Tu nu faci altceva decât să decupezi din silueta inocentă a omului, îl reduci la esența schimonosirii și a frustrării unor manifeste reale. Tu, șarpe de cauciuc, ne conturezi pe noi în pornografia unei societăți de cauciuc, complet acaparantă, unde omul ajunge a se îndoi de sine, provocând o îndoială a spiritului. Așadar, te blestem, șarpe de cauciuc, să rămâi în temnița ta corporală prin succesive retrageri față de materia ce te alcătuiește! Te blestem să nu te poți întruchipa într-o reverie privitoare la intimitatea propriei tale materii!

COPYRIGHT BY PETRE P. BUCINSCHI