Mi-aduc aminte o poveste
Ce îmi povestea bunica,
Cu prințul transformat în pește
Și preafrumoasa Nica.

Cică a fost tare demult
În mare-mpărăție,
O nuntă care-ar fi ținut
Mai mult de-o veșnicie

ÃŽntre un prinÈ› iubit de lume
Și-o preafrumoasa fată,
Chiar de-o întreagă lume spune
Că ea era mult prea săracă

Să se mărite cu un prinț
Atunci așa s-a întâmplat,
Și chiar de ea n-avea arginți
Iubirea-n taină i-a legat.

La nuntă nație întreagă
Dansa de zor,golea ulcioare,
Iar Luna coborî să meargă
S-aducă dar cu mândrul Soare

La tinerii însurăței
O splendidă cunună
Din busuioc și flori de tei...
Cei doi,ținându-se de mână

Dansau pe sunete suave
Ieșite din viori și cobze
De la o mie de tarafe...
De aÈ™ avea album cu poze

Să vă arăt ce minunat
Mulțimea era frate,soră
Cum toți de mâini s-au apucat
Formând o mare horă

Și de plăcere tremura
Pământul sub picioare,
Iar cerul lor le dăruia
Șirag de stele sclipitoare.

Și-ar fi ținut o veșnicie
Această nuntă de poveste,
De n-ar fi fost ca să învie
Și vrăjitoarea rea Celeste.

De mii de ani somnul adânc
Îi stăpânea simțirea,
Acum pământul rău vibrând
Trezi din nou în ea gândirea.

Petrecerea s-a destrămat
Când a apărut Celeste,
Iară pe prinț l-a blestemat
Să se transforme-n pește

Și să trăiască în ocean
Departe de iubită,
Să se transforme ora-n an
Pentru c-a fost trezită

Din somnul ei îndelungat,
Și se făcu iar nevăzută,
Iar prințul rămase schimbat
Până când vraja va fi ruptă.

Și-atuncea cerul s-a-ntristat
Iar nori pe boltă nu-ncăpeau
Ca să îl plângă ne-ncetat
Pe cel pe care îl iubeau

Și fiarele de prin păduri
Pentru a lui blajinitate,
Acuma însă lupii suri
Urlau la Lună-n plină noapte.

Prințesa, poate vă gândiți
Că a ales pustietatea?
...Voi nici nu vă închipuiți
Cum și-a făcut dreptatea.

Bunica îmi spunea c-atunci
Una era credința...
Cu vrăjitori arse pe rugi,
Asta-i era dorința

Prințesei,dar și lumii-ntregi,
Ca prințul să se-ntoarcă
Și să trăiască printre regi
Cum o făcea odată.

Gândind așa tânăra fată
Plecă-n necunoscut,
Crezând că poate să desfacă
Blestemul de temut.

Bătu pământu-n lung și-n lat
Sperând că poate o găsește
Pe acea care i-a furat
Iubirea de poveste

Și-ajunse într-un loc pustiu,
Păduri de-acelea neumblate,
C-aici pământul era viu
De-atâtea fiare-nfometate.

Fără potecă prin pădure,
Cu aer mirosind a jale,
Cum poți să treci fără să urle
La tine lupi cu botu-n bale?

Așa își repeta în sine
Tânăra fată întrebarea,
Cum poți să treci printre jivine
Când nu știi care este calea

Care te duce spre miracol
Să-și vadș prințul înapoi,
Dar ăsta-i numai un obsatcol
Menit să stea între cei doi.

Avea o prietenă zeiță
Dar cum să facă s-o găsească,
Că ea nu e ca orice ființă
Doar pe pământ ca să trăiască?

Și ca să facă cale-ntoarsă
Și să revină în regat,
Nu are sens.Cum să trăiască
Fără acel ce ne-ncetat

A continuat să îl iubească
Și să îl uite n-ar putea
Pe cel căruia-i mireasă,
La tot din lume-ar renunța

Pentru o clipă să îl vadă
Pe prințul inimioarei sale
Ce zi de zi în piept tresaltă
Dar noaptea-i singură și moare.

Așa că jos se așeză
Cu mâinile împreunate,
Spre cer o rugă înălță
Să vină zeii să o scape

De chinul ce-o apasă
De-atâta timp îndelungat.
-Fie-vă milă de-o prințesă
Ce-ați pedepsit-o și-a-ndurat

Blestem de neînchipuit
Căci n-a avut parte de casă,
Alăturea de cel iubit
Să poată ca să stea la masă.

Ajutați-mă să trec
Printre jivinele flămânde,
Arătați-mi drumul drept
S-ajung acolo unde

Picior de om n-a mai călcat
Iar dragostea-i necunoscută,
Cu-a mea iubire să îl scap
Pe prințul aruncat în umbră.

Biata copilă-ngenuncheată
Plângea-n neștiință suspinând,
Ceru-ncepu să se desfacă,
Zeița ruga ascultând,

Dorind ca de blestem s-o scape
Din cer ea coborî în grabă,
O luă în brațe ca s-o poarte
Peste pădurea blestemată

Și într-un clipit de gene
Pădurea o lăsă în spate.
Un crater în pământ,pesemne
Aici dormea cea care

Din somnul ei a fost trezită
Și lung blestem a aruncat
Asupra sorții hărăzită
Feciorului de împărat.

Zeița făcu primul pas,
Prințesa o urmă de-aproape,
Câtă tărie,cât suspans
Sfidându-și propria moarte.

Merser-așa prin întuneric
Circa o noapte și o zi,
Lumina sfeșnicului sferic
ÃŽn ochi apoi li se izbi

Și-n patul dintr-o stânca rece
Și învelit în flori de crin,
Ședea vrăjmașa ei,Celeste
Dormind în perna ca un scrin.

Și-atunci zeița prin magie
Scosese din pământ izvor,
O-nconjură cu el s-o ție
Pe veci starea de somn

Și printr-o simplă mângâiere
Îi luă puterea absolută
Ce se ascundea-n unghere...
Celeste-acum era doar umbră.

Și mai departe vă dați seama
Că prințul s-a întors acasă,
Sătul să mai colinde marea,
Să întâlneasc-a lui mireasă

Și au făcut o altă nuntă,
Cu mult mai mare decât prima,
Celeste aruncată-n umbră
Dormea neștiind nimica.