în atâtea drumuri pe sub pământ
eu cobor în stația unde răsună chitara
- de unde mă știți? întreabă muzicantul
nu am televizor
nu am văzut
– m-au dat? cumva la știri seara

urechea mea nu e ureche de critic
mă atragi ca pe un fugit din spital
parcurile cu lebede postmoderne
aburul de canal
coșurile de gunoi îndesate cu flori
bărbații aceștia care coboară și urcă
poate sunt medicii noștri
femeile acestea s-ar putea să ne fie surori

(2) cutie toracică

mă strâng în coaste ca un melc în cochilie
dar ochii nu îmi ies din cap – nu văd nimic
anunțați din gură în gură
să se deschidă în mers ferestrele
aud numele meu cântând prin tunele
îi e foame probabil îi e sete și frig

(3) cutie craniană

aceste uși care se-nchid de care parte
rămân privindu-mi chipul fugitiv în geam
cine-s aceștia-n jurul meu cine eram
mai înainte de-a fi unul dintre ei

(4) cutie de viteze

atât de-ncremenit sunt că metroul
mi-e trup de carne învârtindu-se peste pământ
glasul – fier de șină – taie întunericul
în două

sau cânt

(5) cutie de rezonanță

respir strident și fals ca bocitoarea
sau palatalizat ca un copil pe ducă
doar inima – cumva o notă muzicală –
se zbate-n piept ai zice de năucă

(6) cutie de scrisori

răstignit de pereți n-am adresă
n-am încuietoare – doar gură și brațe –
amintiri de pe front
invalizi
expuși în vitrina cu mațe

(7) cutia milelor

așez organele cu mâna ele cad
îmi umblă maidanezi în trup
mânijți pe bot de sânge
cercul acestor călători mai tare se strânge
în jurul chitării ce răsună a gol

(7+) cutia copiilor / cutia morților

vârâți-vă în buzunarele cioclilor
tăria nu mai încape în sticle de voi
nu știu din care uter mai iese
sufletul omului ca un coș de gunoi

(~1)

aceste uși care se-nchid de care parte
rămân privindu-mi chipul fugitiv în geam
cine-s aceștia-n jurul meu cine eram
mai înainte de-a fi unul dintre ei