agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-20 | | Viscolul de lumina Am să scriu un milion de poeme rotunde îintr-o nouă formulă poetică pentru că am rămas cu luna în brațe, și mă luminează de sus sa nu-i ghicesc rădăcinile. Fiecare pictor mută copacii spre durere la jumătate de drum așteaptă serile cu capătul lor funerar. Aceeași umbră dintotdeauna ne spintecă vârstele pe caldarâm și cetele de melci în care mi-au sângerat picioarele. E al tău poemul cât să-ti îndoiești greutatea pe arcă și să scapi amurgul ființei în viscolul de lumină. Un melc enorm împovărat cu griji este găndul meu și mă bucur totuși că nu sunt aleasă Dumnezee între atâtea treburi ce nu pot fi amânate. Știi că pot intra în timpul fiecăruia rulat fără obstacole într-o margine de călătorie sfântă, că pot purta cicatricea pierzaniei înfășurată cu gheme pe mijloc să mă trag înapoi când e prea grea povara și să urc pe-o scară unde riscul echilibrului se plătește cu o fărâmă de nimb. Ultimul vers Ultimul vers m-a părăsit în deșert risipit printre cactuși. Atâția ani obosiți parcă - o întreagă adunare, o nuntă. Toate iubirile au un miez depărtat, o sămânță din coajă de perlă. Se face noapte! Sunt sora care nu vrea să uite de rude, care fuge după anotimpuri cu plasa de fluturi care așteaptă pe cineva să deseneze în jur un cerc din care să nu iasă până la Înviere. Poate De dincolo doica-mi cântase in leagăn că am să vestesc mai spre seară o teamă. O frică verticală pătată de cuvinte, o mână spoită cu sânge din care creștea firul apelor tulburi. Am să mă ascund ca un gol din lipsă de multă culoare, am să sap un munte desenând convoaie de litere stilizate într-o cutie cu glasuri. Poate și o pădure să însuflețesc care-și usucă puterile spre toamnă - această artistă a așteptărilor mele la picioarele căreia m-am înrudit cu tăcerea și-am pipăit viitorul în cochilia melcului - această spirală devenită măsură. Înnoire Singură pe balanța renunțării ascund golul înaintând in alaiul pregătirilor pentru prezent, pentru un timp istovit, o unealtă a devenirilor în măsura ploii, când veșnicul sufleor iși ispășește rolul cu viața dăruită drumețului. În marginile mării arunc birul peste care s-a trântit copacul întoarcerii, cu crengile urcușului zilnic tăiate. Trebuie să mă mai nasc odată și nu știu dacă vreo femeie mă va primi îin pântec ca pe un cer care ar putea adăposti atâta peisaj. Caliopi Dicu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate