În bucățele mici s-a frânt iubirea
Și toate-s risipite-n noptieră,
Chiar inima mi-e sus pe etajeră
Și nu ajung la ea nici cu privirea.

Nu mai am timp să mă îndrăgostesc:
Iubire-adevărată ține-o clipă,
Călătorind pe-a timpului aripă
Conjug în grabă verbul „te iubesc”.

În bucățele mici s-a frânt amorul,
Zadarnic plâng și-ncerc să mă căiesc
Căci nu știu de fac bine sau greșesc
Tot încercând cu tine să-mi iau zborul.

Dar poate zborul nostru e departe
Și-oi obosi și eu de-atâta drum,
Mi-oi pierde zilnic urmele prin fum,
Mi-oi pierde judecata printre șoapte.

Zadarnic, nu-i la tine fericirea
Pe care zilnic eu am căutat,
Pământul în zadar l-am semănat:
În niciun bob n-a încolțit iubirea.

Atuncea plâng, m-apucă disperarea
Și lacrimi curg, de jale și de dor
Și iarăși am în tine ajutor
Când tu apari și-nseninezi cărarea.

Și-acuma scriu, când mă gândesc la tine
Poemul tragic al iubirii mele,
Cum fost-am noapte, amândoi, cu stele
Pierdute printre galaxiile străine…

Zăpezile-mi sunt pline de durere,
Întroienită-n gene e mirarea,
Doar sângele nebun de prin artere
Năvalnic curge-nlăcrimând cărarea.

Mă uit în sus prin petecul de cer
Și chiar nu iau în seamă disperarea,
Că nu voi amorți de-atâta ger
Când sângele cel cald este uitarea.

Mi-e frig atâta de iubirea mea
Și mă-nvelesc cu plapumă de jale,
Voi adormi la rădăcina ta
Să-mi vindec asprele răni siderale.

Voi face eu cumva ca să răsară
Din buzunarul gol iubirea-n tine;
Chiar dacă te-oi avea numai o seară
Va fi destul să zbor în țări străine.

Te voi iubi, pe-o margine de ape
Cum nimeni niciodată nu te-a mai iubit,
Și-oi scrie-ncet, pe ale tale pleoape
Legenda muritorului ce încă n-a murit…