sunt locuri în care doar lumina pătrunde niciodată oamenii
le presimți atunci când îți odihnești mâna pe creștetul vreunui prunc orfan
sau când maria bătrâna cerșetoare de pe calea victoriei îți spune că zilele devin tot mai puține
departe ești mereu de tine departe
în buzunar clinchetul monezilor argintii foșnetul suav al bancnotelor noi
prevestind încă un banchet la capăt de seară

aleargă în fața ta întunericul hrănind uitarea
doar imaginea fosforescentă a trupului tău de odinioară
mai trece printre copacii prelungi ai memoriei

mă născusem la căpătul pământului într-o noapte cu pendul haotic măsurând ore pustii
o stea a căzut atunci și s-a lipit de țipătului meu de copil
mereu surâde întrebându-mă ce mai fac și cum o mai duc printre oameni
dacă sunt bine dacă mi-e foame teamă sau frig dacă în general toate se întâmplă cum trebuie
iată de ce
eu nu strig nu plâng și nu mă încrunt spre cer niciodată
știu foarte bine că port cu mine un drum
mereu departe
mereu

cu aceeași nedumerire caut iscusința tălpilor goale străbătând deșerturi ape și munți
doar ierburi uscate fântâni cu apă amară pietre lucioase și negre
nu am împlinit nicio rânduială nu am pus busuioc uscat la grinda caselor mele
am viețuit sălbatic precum o fiară mereu tânără
mușcând aprig din carnea prea fragedă a întâmplării

nici nu voi privi spre mine când am să plec
oricum
ca dintr-un pom uriaș cade până la urmă
steaua fiecăruia
coaptă la timp îndeajuns
potrivit
măsurat

asculta poezia in lectura autoarei