Iarna ce se joacă-n zăpada pufoasă
Culege flori de gheață pentru o mireasă
În mătase albă, nespus de frumoasă.

Din fire multe, albe și încă somnoroase
Ce-n mantia de nea s-au împletit sfioase
Răsar mici ghiocei în straie de mătase.

Nori albi se țin de mână pentru coroana ei,
Se contopesc flori din ferestre, cu-argintul mantiei
Și perle pure rătăcesc în albii ei cercei.

Îi curg șiroaie, până-n tălpi, bucle în cascadă
Se-nbrățișează-n ele, steluțe de zăpadă.
E ne-ntrecută-n strălucire, frumoasa Doamnă Albă.

Strălucitor și soarele îndrăgostit în taină
Îi dăruiește raze, să-i fure haina albă,
Dar se ascunde-n bucle, frumoasa Doamnă Albă.

Apoi se-mbracă iute, in albe flori de vară,
Mantia si coroana le-ascunde pentru iarnă,
Căci ea e veșnic rece, frumoasa Doamnă Albă.