Sufletul poetului…
Policandru cu mai multe brațe
Și în fiecare braț câte o lumânare stinsă.
Atârnă greoi de tâmplă spartă,
Legănat fals de o pasăre albă, de o pasăre gri…
Zadarnic încearcă să fure o bucată de lună
Cu cele două cioburi de iris…
Pasărea albă coboară lumina,
Pasărea gri își scutură aripile.
Luna se topește în lacrimă,
Cioburile fumegă
Așteptând o altă felie de lună.
Când moare luna
Încearcă să-și aprindă torța
Din furnalul vieților sale…
Dezamăgire…
Acolo, se vântură numai cenușă.
Se simte stingher,
Orbecăie prin propriul său întuneric,
Sperând la un implant de suflet.