Reqviem

Cu ochii umeziți de-o lacrimă pustie
Și-un nod în gât, mă uit în sus pe cer
Mai țin în mână o bucată de hârtie
Doar încercând ca să dezleg a ei mister
Am și uitat țigara-n colțul gurii
Și fumul de la filtru mi-a intrat în ochii
Culoarea roșie de zgură a naturii
Și frunzele de mult căzute de la plopi
Amestecat cu cenușiul mărilor de plumb
Și cu noroiul de pe jos neânghețat
M-am cocoțat pe-un deal, pe-un boț de dâmb
Plin de amăgire și cu chipul cam plouat
Să văd natura toată cum se prăpădește
Fără să am un pic de alinare-n suflet
Tot ce ating doar se usucă și apoi firește
Ucide pe-al meu chip fărâma unui zâmbet
Nici soarele nu mai răzbate printre nori
Și totul este palid fără de culoare
Pe unde calc sânt numai vreascuri de la flori
Nici spinii lor din tălpi nu mă mai doare
Ce drum am apucat să fie totul cenușiu
Ce negură răzbat și oare ce-mi doresc
Ce pași mă poartă către acel pustiu
Și ce speranță verde oare am să găsesc
Mai este oare cineva ca să mă strige dintr-o dat*
Să mă îndemne ca să nu merg mai departe
Căci și pământul sub picioare a înghețat
Și se albește totul pân* la moarte
M-am pironit și doar lumina ochilor
Se joacă pe-al meu chip ca două mici steluțe
Cu albul din*prejur ele se sting și mor
În locul lor rămân doar două mărgeluțe
Ce sumbră este moartea, ce tristă înfățișare
Ce tainice culori rămase fără viață
Și totul este static lipsit de orice mișcare
Și liniștea din jur străină e de viață
Ascunsă fără sunet rămâne doar speranța
Ce colcăie lăuntric ca un vulcan uriaș
Lipsește o scânteie, dar mare e distanța
Și drumul este sumbru de viață ucigaș
Apari tu dar divin, o rază de lumină
Cu chipul tău dulceag, explozie de stele
Și cu suflarea ta călduță și blajină
Faci un ocol, mirată statuii ființei mele
Vezi două mărgeluțe ce stau fără lumină
O simplă mângâiere si-ncep să prindă viață
Apoi ușor, ușor, cu mâna ta divină
Miracol făurești dintr-un morman de ghiață
Și te ridici pe vârfuri, stângace la mișcare
Să mă săruți pe buze cu-atale buze moi
Sortit să mă învie să-mi dea din nou suflare
Sărutul plin de viață din moartea de apoi
Și trupu-ți alipești ușor de trupul meu
Urcată pe picioare-mi pornim în pași de dans
Stângaci la primii pași că începutu-i greu
Dezlănțuind apoial vieții mele vals
Și tot în pași de dans învie dintr-o dată
Natura neagră-i gri cu pete de culoare
Culorile zglobii apar pată cu pată
Din loc în loc apar și câte-o dulce floare
Și soarele pe cer vine cu tot cu lună
Cu stele împrejur, dansează tot bizar
Se-aud și clopoțeii, cântă și-o mică strună
Și se deschide vraja iubirii de cleștar
Soldat al dragostei, picioarele te-au dus
Spre veșnică pieire acol* unde-i stăpână
Minciuna dragostei și nimeni nu ți-a spus
Că nu te va scăpa doar altă ființă bună
Cu sărutarea ei și dragoste curată
Lipsită de orice ură și plină de amor
Cu zâmbetu-i zglobiu și-n suflet fără pată
Înconjurat de vise și veșnicul ei dor
Cu ochii umeziți de-o lacrimă zglobie
Răcnind de fericire mă uit în sus pe cer... .