copile opulente
au ieșit pe străzi
coborând din visele fecioriei
ele ne calcă desculțe trupurile
încremenite în gândul veșniciei Perechii


s-au umplut camerele inimii
de parfumul lor violet
pretutindeni unde ne mestecă odihna
nu întâlnim decât
femeia trandafir
femeia arbore
femeia șarpe
din sistola oarbă a clipei
trecerea crește ca o perlă
în scoica gurii aprinse la vederea plăcerii


nurii au crescut carcinomi uriași
pe cântarul rațiunii
ochii ni s-au umplut de catarcată
și nu mai deosebim dușmanul
din noi de cel din afară
și nu mai simțim cum ne calcă
cu gamba fină a trădării
pentru că noi alunecăm tot mai des
sub fustele ei mătăsoase fără de credință
asemeni pasului ce pornește agale pe aleea
bărbatului sacrificat

ce tristă este icoana lumii sub picioarele
tale grăbite,
femeie !