bătrânul învelește jarul
în soba cea veche
își privește palmele aspre
murdare de cenușă
așa cum izvorul nedomolit
alege să fie lac uneori
luminile orasului îi par măiestre
cu aripi bolnăvicioase
o lume de arome le curge
prin ochi într-un fel dulce

bătrânul își spală mâinile
în apă cu trandafiri
nu-l mai sperie noaptea
focul acela bizar
purtat pe cai de aramă
de fecioare în armuri lucitoare
e liniște și parcă sângele
i se oprește să mângâie inimi

cum ar putea să fie altfel