ies din mare cu rochia-n mâini

tabla de șah azi se întinde infinit

picioarele ude calcă printre piesele trântite
de furtuna ce tocmai mi-a închis privirea

în niște pumni orbi care nu văd nimic
ochii sunt când albi când negri

eliberez toți deținuții
unul dintre ei înceracă să-l fure pe Dumnezeu
convertit la numărătoarea inversă

pariul cu nebunul a expirat
voi urca pe tron așa că trebuie să mă îmbrac

bocitoarele îmi strâng ultimele cuvinte
le însămânțează pentru poemul
ce-l voi scrie la primăvară

până atunci voi merge pe străzi
cele patru aripi le-am pierdut
voi pendula din umbră