Povestea fulgului de nea

La început a fost totul frumos
Iubire, fericire și chiar și dragoste
În jur plutea doar de la flori miros
Nici umbră nu era de cea mai mică pacoste
Partide de amor și nopți pierdute
Covoare de petale sângerii de trandafiri
Priviri în ochi și mii de simțuri nevăzute
Și dragoste lichidă la fiecare, în trăiri
Orice apus de soare era doar prilej
Ca să trezească luna doar ca să păzească
O dragoste amețitoare ca și un vârtej
Atât cât doarme și apoi iar s-o încălzească
Și a venit o zi, când “EL” mai obosit
A moțăit mai mult dup-o perdea de nori
Fără să vrea pe loc a și stârnit
O mică ceartă chiar atunci în zori
Vreo două vorbe, doar o nuanță mai urâte
Și încă două drept răspuns rebel
Apoi atât: Îmbracă-te și du-te!
Și un suspin senin: De ce chiar el?
Plecând nu a îndrăznit să se mai uite înnapoi
Lăsand un vid de neînțeles în jurul ei
Și ochii ei erau așa de triști și goi
Căci cu o lacrimă erau puțin mai grei
Care a prins s-alunece ăncet pe-obraz
Și apoi căzând, trântindu-se de-asfalt
Nici ea n-a reușit să-și ieie bun rămas
Ochilor triști și gri ca de bazalt
Și ea s-a dus să vadă lumea largă
Pe ocii ei sticloși s-a supărat
Și-atunci a preferat de-asfalt ca să se spargă
Și tot de o culoare gri a dat
Apoi a așteptat și a-nceput să plouă
Și s-a amestecat cu stropii de la ploaie
Asta era, voia să-nceapă o viață nouă
Și a ajuns să curgă acum șiroaie
Căci stropii de la ploaie au primit-o
Ca pe-o regină că era puțin nefericită
În rândul lor s-a primenit căci au iubit-o
Și mult se bucura de fericire regăsită
Dar totuși gânditoare ea ia întrebat:
-Și voi stropii de ploaie tot din lacrimi ați venit?
Așa de multă lume este pusă pe certat?
În fiecare cuplu este câte un chip nefericit?
Ce se întâmplă de atâta lume plânge?
Doar fiindcă soarele mai doarme după nori?
Fără căldura lui, la frig, doar inima se strânge
Și lacrimile cad pe jos sau pe petale de la flori
Asta înseamnă că doar inima-i de vină
În ea se odihnesc ascunse lacrimile și apoi
Așteaptă după vreme rea să vină cea senină
Și lacrimile se transformă-n norii de la ploi.
Apoi atâtea aventuri a mai avut
A fost odată aburii de la un ceai
Și altă dată în saliva primului sărut
Apoi strănutul unui excentric guturai
Dar cel mai bine s-a simțit în stropi de rouă
Alunecând mai grațios pe o petală de la floare
Dar iar a început subit să plouă
Urmarea este veșnica-i plimbare
Plutind pe sus ajunge-n altă ipostază
Să se coboare pe pământ cu altă-nfățișare
Și e tare și e rece dar ce mai contează
Important este că iar e în mișcare
S-a săturat într-un final să se mai plimbe
Și soarta doar a transformat-o în fulg de nea
Voia la polul nord s-ajungă, să nu se mai schimbe
Și-a nimerit greșind doar drumul,înnapoi la ea
Căzând în ochiul ei, când se uita în sus
Pentru o rugăciune stranie și bombănită
Și pentru prima dată ochii ei apoi au râs
Că s-a întors-napoi o lacrimă nefericită.
-Ce rece ești, pe unde ai umblat nebună?
Rămâi aici că trebuie ca să sosească
Acum sântem mai multe, să cădem dar împreună
Că este fericită, el se întoarce s-o iubească...