în mine roiesc anotimpurile tale
pietrele țipă sub apăsarea tălpilor
florile îmi înghimpă umbletul prin primăvară

dacă ai ști că m-aștepți undeva pe o cale ferată
răstignit în afara ta pe șine
cum îmi însîngeri iarna cu un parfum tare de flori sălbatice

dacă așteptarea nu ar fi mereu în afara noastră
am face parte din același anotimp
și-am respira cu inima

o viață te căznești să rupi din propriul trup ce nu-i al tău
și să-l peticești cu bucăți vii de inimă

cel mai trist e să revezi un oraș
împroșcat cu rănile tale
dar care nu te mai cunoaște.