Tăcerea este și ea o scriere.
Între ieri și azi fuge mereu o zi cotingentă
cu o altă întâmplare în brațe
răsucindu-și limitele în jurul aceluiași punct
în care mă regăsesc cu nasul lipit de geam,
exersând zilnic transformarea viselor în fulgi,
adunând speranțe în cei care zboară,
decepții în cei demult topiți la mine în pumni.
Fiecare colț așteaptă ocolișul tălpilor goale
pe marginea imposibilului
spre cealaltă jumătate a începutului,
lăsând frica în pasul din urmă.