eu el
eu sunt observatorul tăinuit de transhumanța acelei părți întunecate a spectrului luminii
el este cel observat dezvăluit de sedentarismul acelei părți de lumini cohortă

condițiile unei bune observări sunt
obiectivitatea/răbdarea/camuflarea prezenței/standardizarea timpului

dimineața
ceea ce-l trezea din somn erau visele era ca un câine adormit scuturat de fiorii vânătorii
mâinile încercau să apuce ceva/picioarele mergeau unde/capul se întorcea după/buzele șopteau ce
visa toate culorile spectrului

apoi
prindea în mâini fluturii amintirilor/mergea spre oamenii strălucitori/întorcea capul după ideile candele/vorbea cu lumina jertfelor absente
și zâmbea veșniciei

nu l-am apreciat pentru visele sale/cum aș fi putut să-mi întorc întunericul spre el
neputincios era să vadă/să simtă/să pipăie/să înțeleagă/să
partea lipsă a luminii
redutele umbre săpate pe fața tuturor durerilor
rănile întunecate adunate în port-bonheur-ul speciilor
vasele translucide ca pielea viermilor ajunși la maturitate
negrul luminii îmbâcsite cu duhori sacre

amiaza
până când miezul îl prindea între cataractele sale se străduia să arunce din el interludiile
visele atrăgeau fosforescența mâinilor/oamenii gândeau pașii până la el/tergiversa uitarea/refuza fumul
vedea toate culorile spectrului

apoi
mâinile își pipăiau degetele amintite în vise/picioarele își făceau arhiva de drumuri neumblate/capul se-nchipuia ochi deasupra lumii/buzele umezeau pielea cuvintelor/
și zâmbea veșniciei

nu l-am apreciat nici pentru străduințele sale/cum aș fi putut să-mi cobor întreruperile spre el
neputincios era să vadă/să simtă/să pipăie/să înțeleagă/să
partea lipsă a continuității
conturul indefinibil de dincolo de limite
stropul de lujer tăiat transversal și longitudinal
țipătul agonizant al realității pierderii mâinii sprijin
ruperea labirintică a vectorilor îndreptați spre nicăieri

seara
credea că înțelege tot ce visase tot ce aruncase tot ce pierduse în acea zi aceeași întotdeauna
mâinile i se zgârceau sub povara înstelatului/picioarele își aruncau unghiile spre sfinți/capul se dedubla infinit și neștiutor/buzele șopteau liturghiile începutului
știa toate culorile spectrului

apoi
asperitățile netezite înecau șanțurile amprentelor/colbul depărtărilor dezvăluia freamătul de armăsar/nedeslușitele amurgului căutau al treilea ochi/pe la cusături cuvintele se rostuiau firesc
și zâmbea veșniciei

dar eu nu-l puteam aprecia pentru neapreciabilele înțelesuri/cum aș fi putut să-l înveșmântez în ignoranța non-maniheistă
neputincios era să vadă/să simtă/să pipăie/să înțeleagă/să
bucuria tainelor trecute în ființă
repudierea bastarzilor dintre alfa și omega
transformarea îngerilor în mâini întinse
calitatea materiei de a se transforma în energie și invers

noaptea era rândul lui să se ascundă în lumină
el eu

el este cel ce observă
eu sunt cel observat