Pășesc în semnul de carte.

De ce-a facut tata creionul atât de ascuțit?
De ce să-mi plimb îngândurată
liniile lui slabe în josul foii?

Orele fixe nu-s încălțate în balerini de catifea.

ÃŽn semnul meu din carte,
în staniolul bomboanelor de zmeură,
liniile converg în vâsle grăbite,
în somni uriași prinși în pânza aspră
a năvodului;

solzii crăpați pe lespedea întinsă sub bărci
- din ei, în semnul meu din carte,
îmi cresc falange roz.