Cactusul din întunecoasa mea cameră
Varsă lacrimi de sânge...
Între timp eu deschid o veche carte,
A unui poet necunoscut!
Încet să mă plictisesc...
Văd două paralele ce se intersectează în infinit
Parcă ne văd pe noi...
Deschid o altă carte
Simt că tu ai deschis ușa să vii la mine
Ah ...iubesc această carte
Fremăt de bucurie!
Scrumiera ce nu am așezat-o pe canapeaua de lângă mine
Cade...
Odată cu ea...scrumul!
Privesc acest semn
Și nu-l înțeleg...Deziluzie...
O ceață de lumină
Se pierde în imensa cameră
Rece...bizară...uitată de lume...
Mai văd doar niște hieroglife în acea carte...
Nu mai vii...te-ai împietrit în lacul de lângă casă!
Urăsc scrumul, însă iubesc fumul!