Lumânare cu lumina-ți de Lună lină,
De-ar putea, să-ți cânte focul rândunici,
Pajiștea albastră ți-ar fi plină
De Albă ca Zăpada, de țanțoșii pitici…

Îți mesteci molcomă dorințele de foc,
Privirea-ți jucăușă spunându-mi toate cele;
Sufletu-mi rânjind, intră și el în joc
Cu zmeii, cu zânele din basme de surcele.

Þi-am stins apoi văpaia liniștită;
În uitare sufletul mi s-a cumințit.
Acum dormi în sfeșnicul tău spășită,
Mai fumegi încă un gând rătăcit.

Aștepți ziua ce va avea să vină,
Pe cel din urmă drum să mă conduci;
Îmi vei da pace, îmi vei da lumină
Și basmele din făclii să mi le dai atunci…

Vremea-mi se strânge, strânge…