februarie 2008

1. De n-ar fi

sunt oarecum marcat –
ca o matriță din care
vor ieși piese complicate – nu
de ceea ce cred
sau deja știu, ci de bănuieli
vii, ascuțite
de iminenta clipă în care
preajma se dilata
brusc

instinct pieziș mă îndeamnă
să râd și să urc
ridurile abia mijite închipuind
trepte
mă califică alpinist
am urcat un pisc, dar
să încerc un altul, probabil
mai înalt,
a trebuit să cobor

de n-ar fi bănuielile
scrijelind matrițe…
_________________


2. acum NU…

ca și cum
ai aștepta complimente
pentru că ești viu, trăiești –
lipești semnul exclamării
în urme cu tălpile…
instinctul comercial asediază
fiindul
iubirea, credința, banalul salut

Tăcere – de-aș putea – izolare
într-un sine autosuficient
viața ca un strop de ploaie
de-aș putea… O!

Totul este o rană
în ea mă mișc, nu sunt
vindecare

din «a păsa» n-am smuls
sensuri, esențe, dar
am aflat de ce mă poticnesc
merg înainte privind înapoi
ceva îmi sucește capul
de-aș putea
să lipesc, sădind în urme
imagine și viță-de-vie nouă
aș primi complimentele altfel
NU
_________________


3. Imitații

prezentul, atât este
realitatea
un continuu examen, competiția
între frici, între aspirații…

gândeam
când mai mult ca oricând
în dimineața aceasta mi-am dorit
să cuprind Pământul

…de aici de sus aș zice
că-i un ochi
Galaxia-i doar un ciclop cuminte
și trist
astfel, noi suntem lacrimi…

revenind la primele patru rânduri
depoetizând următoarele, ajung:
prezentul are laturi
cvadridimensionale, în toate
stările de agregare, iar în lacrimă
locuiesc latente
miliarde de Pământuri!
…așa, fiecare frică este planetară
fiecare aspirație…

fugind din primele patru rânduri
repoetizând următoarele, ajung:
Creatorul a zâmbit șăgalnic înainte
dar nu a râs niciodată
a pocnit din degete «bing-bang»-ant
născând mirarea
…de aici de sus aș zice
că EL este unica realitate, restul sunt
imitații
_________________


4. Lipit pământului

aripi
înmugurind fragile
în umilință, vor învăța
înălțimi
cât de jos e pornirea
câtă irosire, zbatere
cheamă
cerul râvnit…
până acum, am găsit doar
ceea ce dezbină iubire
și oameni
ce-i unește voi știți?!
M-aș ascunde o vreme
în rănile voastre
mi-aș învăța mugurii
pulsul nevoilor voastre
apoi
aș năzui să urc
cine-mi va spune încotro-ul?!
sau nădejdea va rămâne nădejde
și atât?!
Nu, nu-i norocul ce-ar putea
s-o schimbe în Cale…!
_________________


5. Sfârșitul iernii

sărut-mâna, zăpadă,
firele tale curate îmi amintesc
bătrâneți trecute
sărut-mâna, fulg, pari
visul întors spășit
al unei fecioare
sărut-mâna, vânt,
cum știi tu să polenizezi
câmpiile temerilor… sărut-mâna,
firavi ghiocei,
îmi amintiți tinerețile mele
viitoare
_________________


6. Chior… de chior!

biata de tine…
te-am comparat în fel și chip
suma tuturor bolilor deodată,
tsunami parfumat
vraiște, devastare perpetuă
zeiță inoxidabilă
părere obsesivă, rană toată,
blestem dulce, dulce la puterea a noua
ehei, câte și mai câte
când tu ești întreagă
femeie
voiai să văd, atât
dar eu mă îndrăgostisem
ce ți-e omu’ și… orbirea lui

dar nu-ți face iluzii, nu văd
nu văd încă…
_________________


7. Din ieri…

…dacă eu o iubesc, ea
de ce nu mă iubește?!
Dacă mă oglindesc în lac, nu…
și invers!
Ieri am scris un poem bufnit
vibrații joase îmi taie pasul
pornind din acel moment,
tremur în frigul personal
parte din frigul amplu –
așteptarea comună
……………………….
între timp, îți voi săpa un lac
tu doar să-mi aprinzi focul
să nu-mi mai fie așa de frig
_________________

Barbu Valeriu
str. Traian 252,
cod. 800186,
Penitenciar, Galați