februarie 2008

1. Balanța (genunchi – frunte, lipiți…)

«ne iartă nouă…»
pe fundal, o mână din ceară unge
praguri
«greșelile noastre…»
pâclă, trupuri dansând bezmetic
«precum și noi iertăm…»
cerul devine muchie –
cea mai ascuțită, păzind
o ușă sferică, o ușă ou!
Înăuntru este ceea ce chemăm Suflet
sau afară?!
«greșiților noștri…»
muchia fulgeră fundalul, mâna
în cădere, ceară
nu-i ceară, praguri răsturnate
«și nu ne duce pre noi…»
lacrima ține pântec greu
nou trup va înmuguri – cine
cu pasiune o va duce fără
să-i fie povară?!
«și ne izbăvește de cel…»
care se crede inocent de când omul
ține venin în vasul din lut închinându-l
peste lume, amplificând ecoul durerii!

Acul balanței e cheia – condiția «Precum»
grea cât crucea crucilor întâiei golgote
_________________


2. Trec…

dansând pe sârma aceasta
violet-aurie
am tânjit la aplauze, la nume
nu știam
că fiecare clipă este un capăt
– și că nu sunt egale…
țărâna oarbă mă poartă
așa de puțin cântăresc, încât
firul mi-a dat iluzia rădăcinii!
Confesiunea aceasta
despre fiindul meu, nu vă tulbure:
nici pietate… și nici să vă încânte
păstrați numai mirarea lină, gest
ca un ridicat scurt de sprâncene…
trec
sperând tainic la un apoi
unde să fiu eu sârma
violet-aurie… măcar
viței din via altui mâine
_________________


3. Mi-ați vrut bine – II
(plecând de la ultimul text postat pe «agonia» în pagina VDG-ului)

ce-ați crezut atunci
în 21 ianuarie 2007, că tai trepte
cuvintelor sau etapizare drumului meu,
la plăcere, așa?!

Sensul acelui mesaj abia astăzi
l-am atins
ieșind din rana pământului
vierme umil

Nu știam că premoniția,
minunile care au urmat îmi cunosc
numele
și, mai ales, adresa!

Nu știam mai departe
de o durere de măsele, o febră
musculară sau o banală insolație… nici
câtă iubire a zvârlit Dumnezeu –
împreună cu amarul peste lume.

Mi-am știrbit trufia, talentul de a
mă amăgi că înving mai mereu
mi-am știrbit vederea cu ochii din carne
dar a meritat, am acum
o a doua epidermă pe frunte – tot bătând
cu degetul, cu pragul de jos, nu știți voi
cât de jos!
Mi-am silit iubita ținându-i tâmplele
cu forța
să-și vadă speranța încâlcită în sârmă ghimpată
până ce
Dorul – cremă-de-dor ne-a uns
tălpile, genunchii, umerii, dar mai ales
buricele degetelor –
degete părându-mi azi eșarfe!

Piscurile trecute sau
adâncurile, depinde de unde priviți,
sunt absolut diferite
față de tot ceea ce ați crezut atunci
în 21 ianuarie 2007, fie și pentru atât
vă mulțumesc
_________________

Cu iubire, tuturor un salut și o reverență.

Barbu Valeriu
str. Traian 252,
cod. 800186,
Penitenciar, Galați