îndesați-mă cu pagini rupte din caietul de teme
doar așa sufletul meu fi-va vouă încheietura ce deprinde caligrafia
și mersul pe străzile cu oameni

la ce bun prefăcuților cui folosește excesul acesta de sentimente
priviți-vă chipul în farfuriile cu apă
niciunul dintre voi
nu se va ridica de la masă îndestulat
însă
cu setea de mâine potoliți foamea de astăzi

adunarea e o scădere de sine – pentru încolonați
zeii de inox împart felul 3

ați privit? vreodată prin ochii unui copil
cu pielea palmelor topind vitrina cofetăriilor

timpul trece
crește
însă îl puteți recunoaște după mers calcă de parcă lumea ar fi de gelatină

nu
semafoarele nu sunt mori de vânt
doar pușcăria e circul de stat pe a cărui poartă
intră și ies zebre
niciodată oameni

unii le aruncă pietre în ochi
inutil
nu poți face valuri în inima fără dumnezeu
a adormiților pe scările tribunalelor
căci va veni o zi în care cel mai hulit dintre morți
va revendica în instanță pământul de sub rai
iar șchiopii se vor judeca pentru talpa iadului

a venit primăvara
vântul
adie cu sictirul lingătorilor de timbre

pe scări
mereu pe scări
și încă
cineva îi plătește pentru că au trăit

ce-a fost? se poate c-a trecut
dar nimeni însă n-a cerut pentru acest consum chitanță
și nu am fost nici noi mai buni
aceleași dungi aceleași mâini de zahăr ars într-o cofetărie

e timpul alți copii să stea cu trupul ca o acadea
pe limba de sub care-i suge cerul