un impuls, nu știu cum, dinspre forfota sângelui,
într-o primăvară promovând niște scântei ale unui poem alcoolizat,
își înfige cuțitele, încât nu mai știi
de strângi în brațe moartea,
sau armonia și-a pierdut interesul pentru tine.


tot scrii, nu te cioșmolești să dai bice fugarilor,
deși huzur-bey n-are habar de tine,
iar dragostea se vinde ca merele din piață.
vei spune că lumea este lume, nu-i schimbă nimeni sensul,
rotirea va continua, deși acele se vor înlocui din mers,
că vei trăi undeva, aproape de nuferi,
le vei înțelege strania simbioză.


da, impulsul se va opri cândva,
loteria va merge forveț până la paștele cailor,
doar potcoavele se vor schimba, tot din mers.


nu, nimeni nu câștigă,
sângele nu-și mai ascultă revolta.