In ochii tai cei verde-aprins,
Vad oare nepasarea?
Ori, nu-i decat un vis.
Ce-mi taie rasuflarea?

Ca valul cand se prabuseste
Asa ma duc si eu al fund
Si-o voce-n gand, care-mi sopteste:
Sarmane tanar, ea nu te mai iubeste

Perlele oceanului, ce in adanc se-ascund,
Sunt amintiri ce le caut cu furie
Te caut, sunt obosit si tot m-afund,
Incerc sa scap; melancolie, e-o nebunie...

E oare asa nemarginit oceanul disperarii?
Dara pan' si pietrele graiesc, vorbeste!
Plutesc in nestiinta, pe undele uitarii,
Ce ma ating si ma ranesc...

Val dupa val, mii de stropi, oceanul plange
Si sufletul meu e pling de sange,
Sarmane tanar, ea nu te mai iubeste!
Asculta glasul lui, asculta ce-ti sopteste.

Ramai ascuns vederii noastre,
In ale lui duioase unde albastre
Nu mai visa; acei ochi de-un verde aprins,
Lumina lor, de mult s-a stins.