Poezia bate-o vântul
De mă cată sub pământ,
Armonia bate-o gândul
De mă scoală o să cânt.

Codrii vechi și iară noi
Stând înfipți în rădăcini
Mă trezește un vulpoi
Strecurat prin mărăcini.

Þi-oi cântă codrutule
Și pe vârful tău de m-oi lasă
Timpul s-o opri da cântecele ba
Și stele or juca pe cântecele mele.

Din munți izvoare-n vale
În pântecele mele
De înot prin buruieni în cale
Cuvintele se leagă-n rime
Și mă leg de gâtul tău.

Vom trăi codrutule;
Tu în desfătare,
Eu cătând cuvintele
Printre buruieni s-o lăsa visare.