Aseară priveam spre cer,

căutam

să mă eliberez

de noxele existențiale,

de sufletele furibunde

care mă hăituiesc zilnic,

de florile ofilite ale ferestrei.

Am zărit

doi îngeri sluți

care se aplecau

către luna pictată

cu feline sângerânde,

să adune fire de sânge

pentru a-și țese aripi;

am mai zărit

printre stele

un pântec purtător de viață,

chipul unei mirese negre

și niște valuri de nisip,

fecioare despletite valsau

...în rest tăcere.

Divinul clădea din ruine câte o urmă de viață.

Acum e dimineață

...visele mele… nu știu…

Cafeaua fierbe sistematic,

iar tu te alinți în așternut.

Nimic aparte.

Tot ce contează e,

că în zori,

aripile îngerilor s-au frânt...