Si cerul a muscat din noi
Asc cum te musc eu de umar
Pana tipi si-mi spui ca sunt nebuna.
..si de-aia ma iubesti.



Tu te ratacisei prin parul meu
Si nu ai simtit
Ca pana si cerul ne uraste
Si nu ne vrea.

Eu am simtit ca dintre atatia dusmani
Cerul e cel mai tenace.
Mereu spionand,
Un ochi perfid de albastru
Vanandu-ne imbratisarile
Si sarutarile vinovate
Pacatele dulci
Lacrimile
Dezertarile.




Mi-au ramas dintii cerului infipti in spate.
Imi dau fiori
Ori de cate ori
Ochiul lui
Imi da de inteles
Ca ratacirile tale
Sunt dublate de gesturile altcuiva.




M-a muscat cerul sa-mi spuna
Ca nu sunt a ta
Si pamantul are act de proprietate
Pe numele meu.




Universul ma tinea in ziua aceea in brate
Tu te cuibarisei undeva intre obraz

Si umarul drept
Si-i sopteai unei gaze povesti
Doar, doar o sa zboare
Spre sanul meu.



Dupa cer m-am obisnuit cu durerea.
De parca in inima se cuibarise,
un sarpe intelept.
Nu ca intelepciunea
l-ar fi facut mai putin rece
sau mai putin sarpe.



Ma musca el
Ma musca cerul
Ma musca iarba de talpi
Asfaltul imi macina feroce gandurile
Timpul isi numara anii
In linii fine.
Numai tu.
Numai tu
Nu mai…
Oare ce vroiam sa spun?




Ah, da…
Tu nu mai erai.
Sa te musc sau sa te sarut.



In concurenta cu cerul
Nu te-ai simtit niciodata
Invingator.

Si m-a muscat in ziua aceea cerul
De tampla.
Iar urma acelei zile mi-a ramas
Ca o rana
In gand si-n gestul,
de a-mi cuprinde fruntea in palme
Ori de cate ori cerul,
Ma priveste insistent.



Si tu m-ai muscat atunci de umar
Ti-am tipat numele
Si am fugit.
Uitasem de muscatura aceea
Desi urma dintilor tai,
A fost tot ce mi-a amintit de tine
Mult timp dupa aceea…



A trecut mult de atunci.
Atat de mult incat
Nu-mi amintesc numele strigat
Nici unde eram
Nici de ce..
Imi amintesc doar
ochiul albastru si vinovat al cerului
gustul tau
si senzatia durerii.