Ce înger răzvrătit,
alungat ca o fiară de ger,
în sufletul tău s-a cuibărit
și te-a tulburat?
De ce ochii îți sclipesc ca un hanger
iar glasul ți-e dur, repezit, înveninat,
când îți ies în cale cu brațele deschise,
cu sufletul senin, de iubire luminat
și în fața ta sfios mă înclin,
iar tu îmi acoperi zările speranței, necuprinse
de disperare, cu vălul răutăților atât de întunecat?

De nu îți sunt pe plac, nici drag,
sau dacă te-ai dăruit cu totul altui bărbat,
spune-mi cu blândețe și am să mă retrag
fiindcă sunt și alte drumuri ce așteaptă să le străbat.

De nu ești tu cea sortită, înseamnă că este alta;
pentru fiecare ființă în această lume
este pus de-o parte o zână ori un Cavaler de Malta
chiar dacă uneori destinul mai face glume.

Poate tu ești doar o glumă sau o pedeapsă;
voi suferi o vreme de supărare,
dar simt că îmi voi găsi partea desprinsă din coapsă,
dacă nu în această viață, cu siguranță, în cea viitoare.

Este atât de greu să pui pe limbă miere,
să alungi cu un surâs norii de tristețe,
să reverși asupra unui suferind un strop de mângâiere,
ori să bucuri o inimă cu un gest de tandrețe?

Fii bună cu mine ca Dumnezeu să te iubească
și să nu te despartă de cel drag cum desparte mielul de oaie
în Săptămâna Patimilor și durerea să te chinuiască
mult timp, trecând ca un foc prin inimă și măruntaie.