cîteodată pe oraca se-aprind focuri atunci orașul meu se sufocă
mă așez în pat ca un contorsionist exersîndu-și numărul pentru marele final
aștept un asasin care să termine ceea ce au început alții demult
poate cu o coardă de pian
ori ceva nevăzut și fulgerător
cîteodată pe oraca se aprind focuri atunci vezi oameni și viermi doar la lumina focului
vezi viața colcăind viermii se încălzesc în oameni și oamenii în propria piele

trenurile au stat
inimile au stat
nu se mai circulă nici în sus nici în jos

iubitele mele au plecat să hrănească alte orbite
mai am doar un cîine și un joben
cînd ies seara pe străzi copii strigă în urma mea
celcarenuareviațădeunulsingur